Home » D:News » O exoplanetă acoperită cu lavă a fost descoperită relativ aproape de Terra

O exoplanetă acoperită cu lavă a fost descoperită relativ aproape de Terra

O exoplanetă acoperită cu lavă a fost descoperită relativ aproape de Terra
Publicat: 19.07.2012
Astronomii au descoperit o planetă ce orbitează o stea aflată la doar 33 de ani-lumină distanţă de planeta noastră, fiind cel mai apropiat corp ceresc de acest tip descoperit până acum. Exoplaneta este mai mică decât Terra, diametrul său fiind 66% din cel al planetei noastre.

Planeta nou-descoperită este acoperită de lavă topită şi de vulcani, temperata la suprafaţa sa fiind de peste 500 de grade Celsius. Cercetătorii afirmă că, în cazul în care această planetă a avut vreodată o atmosferă, aceasta s-a evaporat acum mult timp. Motivul evaporării atmosferei constă în apropierea planetei de steaua pe care o orbitează, căldura extremă fiind cauza acestui eveniment. De altfel, exoplaneta orbitează steaua sa într-un timp record, de doar 1,4 zile pământene.

Exoplaneta a primit numele de UCF-1.01, însă momentan nu a primit oficial statutul de planetă, acest lucru urmând să aibă loc după ce oamenii de ştiinţă îi vor măsura masa. „În ciuda faptului că nu am confirmat masa acestei planete, echipa de cercetători este convinsă că observaţiile viitoare vor confirma descoperirea noastră”, a declarat Joseph Harrington, profesor de ştiinţe planetare la University of Central Florida.

Echipa condusă de profesorul Harrington a descoperit această planetă atunci când urmăreau GJ 436b, o altă planetă ce orbitează aceeaşi stea, şi au observat variaţii în cantitatea de lumină infraroşie emisă de stea. „Ştiam că dacă aceste variaţii sunt periodice, ar putea fi provocate de o planetă necunoscută”, a explicat Kevin Stevenson, un doctorand membru al echipei de cercetători.

Descoperirea este cu atât mai inedită cu cât planetele mai mici decât Terra sunt foarte greu de observat. Telescopul Kepler, folosit de NASA pentru a identificat exoplanete, a descoperit până acum 1.800 de stele cu sisteme planetare, însă doar 3 dintre acestea conţin exoplanete mai mici decât Pământul.

Sursa: Discovery, iScienceTimes

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ghidat pentru mediul de business
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ...
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019